vineri, 11 februarie 2011

Trupul bărbatului dispărut după crimele de la Cernavodă a fost găsit în Dunăre

Cadavrul lui Bogdan Mitu, tânărul din Cernavodă suspectat că şi-a ucis soţia la începutul lui ianuarie, înecând-o în Dunăre, a fost găsit, vineri dimineaţă, în apele Canalului Dănăre-Marea Neagră. Trupul acestuia a fost descoperit de către şeful Poliţiei Cernavodă, Emilian Nicolae, exact în acelaşi loc în care fusese găsit şi trupul Gabrielei Mitu.

 

 
Bogdan Mitu a fost găsit mort în Dunăre


Trupul lui Bogdan Mitu a fost găsit în jurul orei 7:50, în acelaşi loc în care a fost descoperit şi cadavrul soţiei acestuia, a declarat, pentru MEDIAFAX, şeful Poliţiei Cernavodă. "Făceam un rond prin oraş şi am trecut şi prin zona respectivă, pe la 7:50, şi am văzt corpul plutind pe apă. Era exact în acelaşi loc în care a fost găsit şi cadavrul Gabrielei Mitu", a spus Emilian Nicolae, şeful Poliţiei Cernavodă.

Potrivit acestuia, în zona respectivă apa nu este curgătoare, iar imediat după ce temperaturile au crescut corpul a ieşit la suprafaţă. Trupul tânărului a fost dus la mal şi este aşteptată sosirea unei echipe de criminalişti de la Constanţa şi a procurorului de caz, după care cadavrul va fi dus la morgă pentru necropsie.
Reamintim că Bogdan Mitu a fost dat dispărut în 3 ianuarie, după ce soţia acestuia, Gabriela Mitu, în vârstă de 22 de ani, a fost găsită înecată în Dunăre, la Cernavodă. Trupul neînsufleţit al femeii a fost găsit imediat. Soţul acesteia, Bogdan Mitu, a dispărut şi el în apele Dunării, însă nu a fost găsit. Poliţiştii au crezut iniţial că este vorba despre o sinucidere, însă fratele victimei a declarat că Bogdan Mitu a înecat-o pe tânără şi apoi s-a sinucis.
La o zi după decesul fetei, părinţii acesteia au fost găsiţi morţi, la domiciului lor din Cernavodă. Mama acesteia, Elena Garoafă, a fost descoperită de un prieten al familiei într-un şifonier, iar tatăl, Petre Garoafă, a fost găsit de poliţiştii care cercetau locuinţa celor doi. Cadavrul acestuia a fost găsit sub un pat şi prezenta mai multe plăgi înjunghiate.

Concluziile medicilor legişti arată că părinţii Gabrielei Mitu au fost ucişi cu 25-30 de lovituri de cuţit. Dublul asasinat a fost asumat de către Giani Deli-Iorga (30 de ani), prietenul din copilărie al lui Bogdan Mitu.

Giani Deli-Iorga le-a declarat anchetatorilor că, în momentul comiterii crimelor, era băut, şi că a mers acasă la părinţii fetei după ce prietenul său, Bogdan Mitu, l-ar fi anunţat că vrea să se sinucidă de supărare că soţia sa intenţionează să-l părăsească. El ar fi mers acasă la Elena şi Petre Garoafă încercând să-i convingă să intervină pe lângă Gabriela Mitu ca tânăra să renuţe la intenţia ei de a divorţa de Bogdan. Acolo s-ar fi luat la ceartă cu Petre Garoafă, acesta l-ar fi ameninţat cu un cuţit, iar într-un moment de furie l-ar fi dezarmat şi apoi l-ar fi omorât. Ulterior, ca să-şi ascundă fapta, s-a hotărât să o omoare şi pe Elena Garoafă.

Pe 6 ianuarie, Giani Deli-Iorga a fost arestat preventiv pentru omor deosebit de grav şi tâlhărie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu