Doliu în Transilvania. La ora opt, timp de trei minute, în toate bisericile şi mânăstirile din Ardeal au bătut clopotele în memoria Înalt Prea Sfinţitului Bartolomeu Anania. Clopotele vor fi trase la fel şi la ora 12:00
Cu vorbă bună, cu har şi milostenie. Aşa se înfăţişa Bartolomeu Anania zecilor de mii de credincioşi adunaţi an de an la mânăstirea Nicula. Iar oamenii veneau ca la un părinte blând ce putea să le aline necazul cu sfatul şi vorba sa bună. Aşteptau ca Înalt Prea Sfinţia Sa să le arate drumul credinţei. A venit însă vremea ca şi Bartolomeu Anania să ia drumul eternităţii.
"Îţi dădea curaj, îţi dădea speranţă de viaţă, te facea să crezi mai mult, să fii mai evlavios, mai bun. Abia asteptam să coboare scările să ne binecuvânteze", a spus o credincioasă.
"În Hristos cel mort şi înviat, avem încredinţarea că el se află deja în Împărăţia Cerului şi glasul lui devine rugăciune", a declarat ÎPS Teofan, mitropolitul Modolvei şi Bucovinei.
"Bunul Dumnezeu să ajute acest suflet de arhiereu să urce acolo unde este locul pregătit", a spus Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic.
"A fost, rămâne în continuare un model de viaţă dedicată bisericii şi de slujire patriei noastre", a arătat ÎPS Irineu Slătineanu, mitropolitul Olteniei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu